Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal organizează, în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor și Primăria Municipiului Oradea, activitatea de educație muzeală Micul geolog. Aceasta este adresată copiilor cu vârsta cuprinsă între 7-18 ani și va cuprinde: prezentare Power Point, activități interactive de recunoaștere a rocilor și a fosilelor.
Participanții își vor însuși noțiuni referitoare la: structura internă a Pământului (pentru elevii de liceu și noțiuni de Tectonica plăcilor), principalele tipuri de roci (magmatice, sedimentare, vulcanice), formarea și utilizarea acestora, ce sunt fosilele, exemple de fosile (plante, nevertebrate, vertebrate), cum se prepară și cum se păstrează fosilele.
Elevii, organizați pe echipe, vor identifica și vor observa, cu ajutorul lupei, 20 de eșantioane de roci (magmatice, sedimentare și metamorfice) și vor analiza principalele tipuri de fosilizare.
Activitățile vor avea loc la sediul instituției muzeale din Str. Armatei Române nr. 1/A, în perioada 30-31 octombrie, după următorul program: activitate susținută în limba română (Erika Posmoșanu – restaurator paleontologie, Dorina Golban – conservator), orele 10.00-11.30, activitate susținută în limba maghiară (Erika Posmoșanu – restaurator paleontologie, Veress László – muzeograf), orele 12.00-13.30
Înscrierile se pot face la numărul de telefon 0787.561.836, de luni-vineri în intervalul orar 08:30-15:30. Activitățile se vor desfășura cu grupe formate din minimum 5 copii și maximum 20 de copii.
Taxa de participare este de 15 lei/copil și nu include vizita în expoziții.