Adio la un Magistru! Drum lin spre stele Florica Bodor! 

Când pleacă dintre noi la Cele Veșnice un profesor a cărui viață s-a identificat cu catedra, cu munca cu copiii și adolescenții parcă totul în jur se învăluie într-o aură de tristețe. Pentru că plecarea nu e anonimă, e însoțită de regretele tuturor acelora pe care, de-a lungul carierei, i-a instruit, format, îmbărbătat.  Și sunt zeci de generații, mii de adulți care azi o vor revedea cu ochii minții pe profesoara lor de Limba română FLORICA BODOR. Zâmbetul și cuvântul ei încurajator, îndemnul la efort de autodepășire s-a imprimat în sufletele multora. Ca și îndemnul de a vibra la artă, la cultură. Pentru ca dna profesoară Florica Bodor  a deschis multora dintre elevii ei gustul pentru artă, pentru scris chiar.

Când un astfel de OM generos iți devine prieten și te susține decenii în devenirea profesională și intelectuală, când te însoțește în bibliotecă susținându-te în munca de cercetare, neîngăduindu-ți să renunți, când ți-e alături la durere și la momentele fericite ale familiei, când, în ultimele zile de viață fiind, își amintește de ziua ta, ziua când îți iei adio este copleșitoare.

Adio, OM scump! Adio, Prieten drag!

prof. dr. Iuliana Păcurar

CASĂ DE VÂNZARE ÎN BIHOR

 

Alte știri