Un bărbat de 60 de ani, administrator al unei firme din Oradea, este cercetat de polițiștii bihoreni pentru reținerea și neplata contribuțiilor datorate statului, în formă continuată.
Potrivit anchetatorilor, în perioada martie 2022 – noiembrie 2023, acesta ar fi reținut și nu ar fi virat la bugetul de stat impozitul pe venituri din salarii, contribuțiile sociale și cele de sănătate, deși societatea dispunea de fonduri.
Prejudiciul cauzat bugetului statului este estimat la 200.000 de lei.
Pentru recuperarea sumei, procurorul de caz a dispus instituirea de măsuri asigurătorii asupra unui imobil în valoare de aproximativ 920.000 de lei.
Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, în cadrul operațiunii JUPITER.
Persoana vizată beneficiază de prezumția de nevinovăție.
