În anii următori se vor construi la aeroportul din Debrecen un nou terminal capabil să deservească trei milioane de pasageri pe an, o nouă pistă cu căi de rulare şi se va amenaja o zonă pentru avioane mici – a declarat primarul oraşului joi, cu ocazia anunţării rezultatelor concursului de proiecte destinate dezvoltării aeroportului, relatează MTI.
László Papp (alianţa Fidesz-Partidul Popular Creştin-Democrat) a spus că dezvoltarea economică a Debrecen-ului justifică creşterea capacităţii aeroportului.
Între guvern şi municipalitate se desfăşoară negocieri cu privire la participarea statului în compania care operează aeroportul. O propunere în acest sens va fi înaintată adunării generale a oraşului în ianuarie – a afirmat primarul.