Procurorii din cadrul al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor au finalizat urmărirea penală și au dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatilor B.C., în vârstă de 50 de ani, administrator în fapt și în drept al societăților R și T. din comuna Sânmartin, respectiv a inculpatului BM, în vârstă de 68 ani, administrator al societății C S, cu privirea la săvârșirea unor infracțiuni de evaziune fiscală și delapidare, după cum urmează:
În perioada aprilie – iunie 2022, inculpatul BC, în calitate de administrator de fapt și de drept al societății R , în scopul sustragerii de la plata taxelor și impozitelor datorate bugetului de stat, a înregistrat în evidențele contabile ale societății achiziții de bunuri (utilaj de construcție și hală industrială metalică din Spania), respectiv prestări servicii (în total trei facturi), în valoare totală de 4.348.000 lei, emise de un furnizorul cu comportament tip ‘fantomă’ C, prejudiciind bugetul general consolidat al statului cu suma de 758.218 lei, din care 694.218 lei reprezintă TVA și 64.000 lei reprezintă impozit pe profit.
Din probele administrate în cauză rezultă că bunurile care fac obiectul facturilor există în realitate, ele fiind comercializate direct de la furnizorii intracomunitari din Spania, iar circuitul documentelor s-a realizat prin interpunerea unei societăți de tip conductă administrată de inculpatul B.M.( complice în cauză), scopul urmărit prin interpunerea acelei societăți furnizoare de facturi (platformă de facturare) fiind acela de a beneficia societatea R SRL de TVA deductibilă, respectiv devalizarea patrimoniului societății R și însușirea în interes personal, în baza a 21 de operațiuni de plată, efectuate către societatea furnizoare, cu suma totală de 499.677 lei.
S-a mai reținut că același inculpat, în calitatea sa de administrator al societății R, în perioada iunie – octombrie 2019, în scopul sustragerii de la plata taxelor și impozitelor datorate bugetului de stat, a înregistrat în evidențele contabile ale societății operațiuni de achiziție bunuri (materiale de construcție) care nu au la bază operațiuni comerciale reale, în baza a 13 de facturi fictive emise de societatea cu comportament tip ‘fantomă’ L SRL, interpunând astfel nejustificat societatea ‘fantomă’ în circuitul real de tranzacționare a bunurilor și serviciilor dintre societatea beneficiară (R) și societățile comerciale reale furnizoare a bunurilor și serviciilor sus menționate, ceea ce a generat majorarea artificială a cheltuielilor societății, cu implicații directe asupra obligațiilor fiscale, prin deducerea ilegală a TVA-ului și diminuarea impozitului pe profit, prejudiciul astfel bugetului general consolidat al statului în cuantum de 73.546 lei.
Apoi, inculpatul BC, în calitate de administrator de fapt al societății T SRL, la data de 04.08.2022, în scopul obținerii unui folos patrimonial injust, în contextul simulării unei operațiuni de cesionare de creanță, în baza unui Contract de cesiune creanță, încheiat între SC T SRL, reprezentată scriptic de socrul inculpatului BC, în calitate de cedentă și inculpatul BC, în calitate cesionar, prin care s-a stabilit că cedenta în schimbul primirii sumei de 15.000 lei, a renunțat la creanța deținută la debitoarea Unitatea Administrativ Teritorială Comuna C , jud. Timiș, în sumă de 1.490.000 lei, în favoarea cesionarului-inculpatul BC, care astfel și-a însușit în interes personal și în dauna societății menționate, în baza a 5 operațiuni de plată emise B.E.J. T către contul bancar personal al cesionarului, suma de 1.490.000 lei, prejudiciind astfel patrimoniul societății în cauză cu suma de 1.490.000 lei.
La efectuarea cercetărilor, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a beneficiat de sprijinul Inspectoratului de Poliție al Județului Bihor – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice.
Dosarul a fost trimis spre competentă soluționare Tribunalului Bihor.