Alertă pe DN 1 în Bihor. Un TIR a luat foc în mers

În cursul zilei de luni, 27 mai a.c., pompierii militari bihoreni au acționat pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un TIR, aflat în mers, pe DN 1/E60, între localitățile Săcădat și Tileagd.

Sesizarea prin Sistemul Unic 112, cu privire la producerea evenimentului a fost făcută în jurul orei 13.05, de echipajul de pompieri militari paramedici din cadrul Stației Aleșd, care întorcându-se la subunitate, de la un caz, a observat fum ieșind din capul tractor al autocamionului.

Până la sosirea echipajelor de stingere ale Detașamentului 1 Oradea, mobilizate pentru gestionarea evenimentului, pompierii paramedici aleșdeni au intervenit cu stingătoarele din dotare pentru limitarea arderii. Dispeceratul ISU Bihor a alertat de asemenea, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Tileagd, aflat în apropierea locului intervenției, care a intervenit cu o autospecială de stingere, membrii acestuia, împreună cu pompierii paramedici, acționând pentru localizarea incendiului, care se manifesta violent la nivelul întregului cap tractor și la o parte din remorcă.

Ajunse la fața locului, cele două echipaje de stingere din cadrul Detașamentului 1 Oradea au lichidat focarele în aproximativ 10 minute.

În urma evenimentului, a cărui cauză probabilă se află în curs de cercetare, au ars capul tractor și circa 20% din remorca autovehiculului.

Din fericire, nu au existat persoane rănite.

Distribuie informația
Alte știri