S-au votat indicatorii tehnico-economici pentru noile drumuri spre Sîntandrei şi Oşorhei. Ambele obiective de investiții au o durată de execuție de 12 luni.
Construcția drumului de legătură între centura municipiului Oradea (strada Cazaban) și comuna Sîntandrei (strada Râturi) urmărește fluidizarea traficului la trecere la nivel de cale ferată Arad-Oradea, reducerea timpului de transport, mărirea siguranței circulației, și îmbunătățirea mediului din municipiu prin reducerea noxelor și a poluării sonore.
Traseul pornește din intersecția giratorie dintre drumul de centură al municipiului Oradea cu străzile Cazaban și Corneliu Baba din cartierul Ioșia Nord, până la o stradă modernizată situată în partea de nord-est a localității Sîntandrei – strada Râturi.
Lungimea totală a drumului de legătură propus este de 3.500 m, cu o lățime de 7 m și va cuprinde o bandă pe sens. Se va amenaja, de asemenea, o pistă de biciclete de 3.389 m lungime, integrată în profilul transversal al străzii. Valoarea investiției este de 6 milioane de euro. Construirea drumului va fi suportată din bugetul local, iar pentru pista de biciclete, care va cuprinde două tronsoane, se va încerca obținerea unei finanțări din Programul România-Ungaria.
Prin realizarea modernizării drumului de legătură între Oradea (zona Podgoria) și satul Fughiu se urmărește facilitarea accesului în zonă, precum și crearea unei legături rutiere funcționale între municipiul de pe Crișul Repede și comuna Oșorhei care va permite și o dezvoltare rezidențială și economică.
Lungimea totală este de aproximativ 3.600 m, cu o lățime de 5,50 m și va fi prevăzut cu elemente de scurgere a apelor, șanțuri, rigole carosabile, podețe noi și semnalizare rutieră. Valoarea investiției este de 6, 6 milioane de lei. Lucrările vor începe primăvara, cel târziu vara anului 2018.