Alexandra Drăgan și echipa CSM Oradea, bronz la Campionatul Național de spadă tineret

Alexandra Drăgan, sportivă legitimată la CSM Oradea, a cucerit medalia de bronz la Campionatul Național de spadă feminin, categoria tineret – ediția 2025, desfășurat sâmbătă, 29 martie, la Craiova.

Antrenată de Andrei Timoce, Alexandra a reușit o victorie importantă în sferturile de finală, impunându-se cu 15-10 în fața Ericăi Badea, de la Steaua București. În semifinală, a avut parte de un duel extrem de echilibrat, fiind învinsă la limită, scor 14-15, de Bianca Raicu, sportivă de la LPS Craiova, care avea să câștige ulterior competiția.

Celelalte două sportive de la CSM Oradea, Maria Cîmpan și Petra Jurău, au ajuns până în sferturile de finală, clasându-se pe locurile 5 și 8 în ierarhia finală. La competiție au luat startul 40 de sportive din întreaga țară.

În proba pe echipe, desfășurată duminică, 30 martie, CSM Oradea a urcat pe podium, ocupând locul 3. În formula Maria Cîmpan, Alexandra Drăgan, Petra Jurău, echipa antrenată de Andrei Timoce a reușit să se impună în sferturi în fața LPS Craiova 2, scor 45-32. În semifinale, roș-albastrele au cedat în fața UNEFS București, scor 38-45, dar și-au asigurat medalia de bronz într-un concurs care a aliniat la start zece echipe.

O performanță importantă pentru spada orădeană, care confirmă talentul și determinarea sportivelor de la CSM Oradea!

Alte știri