UPDATE: Alina Gorghiu a demisionat din fruntea PNL, urmând ca liberalii să decidă asupra interimatului care va asigura conducerea partidului preț de o lună sau două luni până la congresul extraordinar.
Alina Gorghiu ar urma să aibă luni seară o întâlnire cu filialele care au obţinut scoruri peste medie, urmând să găsească alături de preşedinţii acestora un lider care ar putea prelua conducerea interimară a partidului, a declarat surse din PNL. Alături de Gorghiu vor demisiona şi preşedinţii de organizaţii care au obţinut scoruri sub medie, dar şi secretarul general al partidului, Ilie Bolojan, au precizat sursele citate
Stirea initiala:
Șefa PNL, Alina Gorghiu, și secretarul general al partidului, Ilie Bolojan, ar urma să-și dea demisia de la conducerea formațiunii în urma rezultatelor obținute la alegerile parlamentare, potrivit unor surse citate de B1 TV. De asemenea, întreaga conducerea a PNL București ar urma să demisioneze.
Mai mult, luni seară se va organiza o ședință cu toți liderii filialelor din țară și ar urma să li se ceară să plece liderilor organizațiilor care au obținut mai puțin de 20% la scrutinul de duminică.
Potrivit surselor citate, în acest moment se caută o persoană care să preia conducerea interimară a PNL, până la congresul care va avea loc peste câteva luni. Problema este că liberalii nu se înghesuie să preia interimatul și, potrivit acelorași surse, nici Alina Gorghiu nu ar mai fi dispusă să rămână președinta PNL până anul viitor.