Ambulatoriul Spitalului Județean Bihor se mută temporar în policlinica galbenă de pe strada Republicii

Începând de luni, 20 octombrie 2025, activitatea Ambulatoriului Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor, desfășurată până acum pe strada Corneliu Coposu nr. 12 (în clădirea fostului Spital Municipal), va fi relocată provizoriu în clădirea policlinicii galbene, situată pe strada Republicii nr. 37.

Decizia are caracter temporar și urmărește îmbunătățirea condițiilor în care sunt oferite consultațiile medicale.

Reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor au contactat telefonic pacienții deja programați pentru a-i informa despre schimbarea adresei, însă anunțul este adresat și persoanelor care nu au putut fi contactate.

Următoarele structuri medicale nu se relochează și vor funcționa în continuare pe strada Corneliu Coposu nr. 12:

Secția Clinică Chirurgie și Ortopedie Pediatrică

Compartimentul Neurologie Pediatrică

Compartimentul Psihiatrie Pediatrică

Pacienții sunt așteptați, începând cu 20 octombrie 2025, la policlinica galbenă din strada Republicii nr. 37, pentru efectuarea consultațiilor medicale programate.

Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor mulțumește pacienților pentru înțelegere și sprijin în această perioadă de reorganizare.

Alte știri