Amenzi de aproape 100 de mii de lei, aplicate de poliţiştii bihoreni în ultimele 48 de ore

foto: arhiva

În perioada 23 – 25 iunie a.c., poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, pentru combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influența băuturilor alcoolice sau a drogurilor, a conducerii cu viteză excesivă, a depășirilor neregulamentare și, în general, a cauzelor generatoare de accidente rutiere.

Ca urmare a abaterilor constatate în trafic, pe șoselele bihorene, au fost aplicate 229 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 99.615 lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut 33 de permise de conducere. De asemenea, au fost reţinute 11 certificate de înmatriculare.

Din totalul sancțiunilor aplicate, 122 au fost pentru depășirea limitelor legale de viteză, 24 pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, 13 sancțiuni au fost pentru conducere sub influența alcoolului, trei pentru nerespectarea semnificației culorii semaforului electric, au fost sancționați șase pietoni, cinci bicicliști, două sancțiuni au fost pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor, alte două pentru depășiri neregulamentare, șase au fost pentru lipsa ITP, iar 46 de sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere.

Distribuie informația
Alte știri