Amenzi de aproape 170 de mii de lei, aplicate de poliţiştii bihoreni în ultimele 48 de ore. 60 de permise de conducere, reţinute

În perioada 6 – 8 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au continuat acțiunile în sistem integrat, pentru prevenirea și combaterea unor situații de risc, a faptelor comise cu violență sau pe fondul conducerii sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive. De asemenea, acțiunile polițiștilor bihoreni au vizat și combaterea conducerii autovehiculelor pe drumurile publice cu viteză excesivă sau neadaptată la condițiile de drum.

Acțiunile polițiștilor bihoreni au vizat menținerea unui climat de ordine și siguranță publică în rândul comunității locale, prin desfășurarea de acțiuni specifice, punctuale, cu efective mărite, atât pe raza municipiului Oradea, cât și pe raza județului Bihor.

Astfel, au fost desfășurate 15 acțiuni preventiv – reactive, în sistem integrat și au fost efectuate 15 filtre, în acțiuni fiind implicați 394 de polițiști bihoreni de la structurile de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, arme, explozivi și substanțe periculoase, transporturi și luptătorii de la acțiuni speciale, 167 de jandarmi, dar și polițiști de frontieră și reprezentați ai altor structuri de aplicare a legii.

În cadrul acțiunilor, au fost legitimate 1.845 de persoane. De asemenea, au fost efectuate 1.304 testări pentru depistarea consumului de alcool sau droguri.

În urma acțiunilor și controalelor desfășurate, polițiștii bihoreni au aplicat, în total, 354 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare de 168.650 de lei.

Totodată, au fost constatate 29 de infracțiuni, dintre care 18 la regimul circulației rutiere, patru la Legea nr.143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri și șapte infracțiuni de altă natură.

Din totalul sancțiunilor, 298 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate pentru nerespectarea regimului circulației rutiere pe drumurile publice. Dintre acestea, 159 au fost pentru depășirea limitelor legale de viteză, 22 au fost pentru conducere sub influența alcoolului, șapte pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, au fost sancționate trei depășiri neregulamentare, trei opriri neregulamentare, două sancțiuni au fost pentru nerespectarea semnificației culorii semaforului electric, două pentru folosirea telefonului mobil la volan fără sistemul de tip „mâini libere”, șase sancțiuni au fost pentru lipsa ITP, iar 94 de sancțiuni au fost pentru alte abateri.

Totodată, poliţiştii bihoreni au reţinut 60 de permise de conducere și 20 de certificate de înmatriculare.

Distribuie informația
Alte știri