Amenzi record de peste 217 mii de lei, aplicate de poliţiştii bihoreni în ultimele 48 de ore. 77 de permise de conducere, reţinute

foto: arhiva

În perioada 14 – 16 iulie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au desfășurat ample acțiuni în sistem integrat, pentru prevenirea și combaterea unor situații de risc, a faptelor comise cu violență sau pe fondul conducerii sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.

Acțiunile polițiștilor bihoreni au vizat menținerea unui climat de ordine și siguranță publică în rândul comunității locale, prin desfășurarea de acțiuni specifice, punctuale, cu efective mărite, pe raza municipiului Oradea, cât și pe raza județului Bihor.

Astfel, au fost desfășurate 28 de acțiuni preventiv – reactive, în sistem integrat și au fost efectuate 28 de filtre, în acțiuni fiind implicați 441 de polițiști bihoreni de la structurile de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, arme, explozivi și substanțe periculoase, transporturi și luptătorii de la acțiuni speciale, 181 de jandarmi, dar și polițiști de frontieră, reprezentați ai I.T.M. Bihor și ai altor structuri de aplicare a legii.

În cadrul acțiunilor, au fost legitimate 2.176 de persoane. De asemenea, au fost efectuate 2.000 de testări pentru depistarea consumului de alcool sau doguri, dintre care 1.894 de testări pentru depistarea consumului de alcool și 106 pentru depistarea consumului de substanțe psihoactive.

În urma acțiunilor și controalelor desfășurate, polițiștii bihoreni au aplicat, în total, 362 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare de 217.610 lei.

Totodată, au fost constatate 22 de infracțiuni, dintre care 15 la regimul circulației rutiere, una de natură judiciară, cinci la Legea nr.143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri și o infracțiune de altă natură.

Din totalul sancțiunilor, 286 de sancţiuni contravenţionaleau fost aplicate pentru nerespectarea regimului circulației rutiere pe drumurile publice. Dintre acestea, 185 au fost pentru depășirea limitelor legale de viteză, 17 pentru conducere sub influența alcoolului, 20 pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, au fost sancționate cinci depășiri neregulamentare, două sancțiuni au fost pentru punerea în circulație a unor vehicule care prezentau defecțiuni tehnice, opt au fost pentru lipsa ITP, iar 49 pentru alte abateri.

Totodată, poliţiştii bihoreni au reţinut 77 de permise de conducere, dintre care 17 pentru conducere sub influența alcoolului, patru pentru conducere sub influența substanțelor psihoactive, 34 pentru depășirea limitelor legale de viteză, cinci pentru depășiri neregulamentare, iar 17 pentru alte abateri rutiere. De asemenea, au fost reţinute 32 de certificate de înmatriculare.

Distribuie informația
Alte știri