Ca studentă la Jurnalism, am participat, alături de colegii mei și doamna lector univ. dr. Alina Brihan, în cadrul semniarului ”Comunism și tranziție”, la o vizită interactivă la Memorialul ”Rezistență și Represiune în Bihor”, amenajat în cadrul Muzeului Cetății și Orașului Oradea.
Ghidul nostru a fost chiar domnul Petri Iosif, fost deținut politic, care a răspuns invitației muzeografului Muzeului Cetății și Orașului Oradea, dr. Cristina Pușcaș, jurnalist și istoric orădean. Fostul deținut politic, Petri Iosif, o persoană de o politețe și o cordialitate rară, ne-a relatat amănunțit despre greii săi ani de detenție și despre motivele care a dus la condamnarea sa, la vârsta de 19 ani.
Petri Iosif a fost încadrat în organizația ”Tinerii Doritori de Libertate”, care a luat ființă îmediat după Revoluția din Ungaria din 1956, în cadrul căreia elevii, printre altele, au scris și niște lozinci anticomuniste pe pereți clădirilor din Oradea. Ghidul nostru ne-a spus povești înfiorătoare legate de modul în care s-a desfășurat ancheta la Securitatea din Oradea: ”Ne-au legat, ne-au bătut cu bâta (…). Am stat singur 5 luni, aproape am uitat să vorbesc”. După condamnare a trecut prin închisorile din Oradea, Jilava, Luciu Giurgeni, Periprava, Sfiştofca, Grind, executând 3 ani și 7 luni. ”Poate nu mă credeți dar am văzut oameni mâncând iarbă, da, iarbă verde și frunze uscate. (…) Apă eu nu prea am băut, eu din Dunăre niciodată”, a mărturisit Petri Iosif. Când a fost întrebat cum a reușit să nu ”alunece”, să se realizeze pe plan profesional și să trăiască frumos, ne-a încărcat cu sfaturi de viață. Consideră că bunătatea, credința și cei apropiați nouă reprezintă cheia, iar în ceea ce îl privește, afirmă cu încredere: ”Sunt convins că m-a ajutat Dumnezeu!”.
Roxana IACOB, Jurnalism anul III