Angajați ai spitalului din Aleşd, izolați la domiciliu, după contactul cu o persoană infectată cu COVID-19

Foto: wikipedia

Tot mai multe cadre medicale ies public și cer cu disperare să fie protejate ca să poată ajuta pacienții. O asistentă medicală din orașul Aleşd acuză conducerea spitalului în care lucrează că nu asigură echipamentele de protecție necesare. Supărea ei vine după ce s-a aflat că unul dintre pacienții internați acolo a fost infectat cu COVID-19.

Potrivit știrilor TVR, un bărbat din județul Bihor a ajuns joi la spitalul din Aleșd. A fost diagnosticat cu pneumonie și internat. Nu a spus că ar fi avut vreun contact cu cineva venit din afară. Și nici nu avea simtome care să îi fi alertat pe medici.

A doua zi, a fost transferat la Spitalul Județean din Oradea, ulterior la ATI, la Spitalul Municipal, unde sâmbătă seara, a venit și rezultatul testului. Pozitiv. Bărbatul, în stare critică, se afla sub tratament. Mai mulți angajați ai spitalului din Aleşd, medici, asistente și infirmiere, sunt izolați acum la domiciliu.

Sursa: stiri.tvr.ro

Alte știri