ANM: Cod galben de vânt puternic în tot Bihorul. Recomandările pompierilor militari

Administrația Națională de Meteorologie a emis un Cod galben de vânt puternic pentru tot Bihorul. Atentionarea a intrat în vigoare la ora 13. Va expira joi, 21 octombrie, la ora 18.

În acest interval de timp se vor semnala intensificări ale vântului care vor depăși local 55 – 65 km/h, spun cei de la ANM.

În acest context, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor recomandă cetățenilor, ca pe timpul manifestării acestor fenomene meteorologice, să nu se deplaseze în apropierea copacilor, a panourilor publicitare sau a clădirilor aflate în construcție sau care prezintă elemente arhitectonice ce pot fi smulse de vânt.

Totodată, recomandăm bihorenilor să îndepărteze copacii sau ramurile uscate, să asigure sau să înlăture, după caz, elementele de construcție aflate în echilibru instabil, care pe timp de vijelie, ar putea cădea şi provoca victime ori pagube materiale.

Pentru  limitarea  posibilelor  pagube  generate  de  vântul  puternic, parcarea  autovehiculelor  se  va  realiza  în  zone  ferite,  la  distanță sigură  față  de  copaci  sau stâlpi de electricitate. Nu în ultimul rând, recomandăm cetățenilor să anunțe imediat autoritățile, prin numărul 112, dacă au informații despre persoane care se află în pericol sau alte situații care pot afecta negativ comunitățile.

Informații detaliate despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.

Distribuie informația
Alte știri