Regimul termic se va menţine călduros, în general, la nivelul întregii ţări, însă treptat vor apărea şi episoade de instabilitate atmosferică, în care ploile îşi vor face apariţia, în special după data de 27 august, se menţionează în prognoza de specialitate, valabilă pentru perioada 26 august – 8 septembrie, publicată luni de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
În Crişana, luni, valul de căldură se va intensifica, astfel încât media maximelor se va situa în jurul valorii de 36 de grade. Pentru perioada 27 – 31 august, vremea se va menţine călduroasă, local caniculară în timpul după-amiezelor, cu o medie a temperaturilor maxime de 32 – 34 de grade. Prima decadă a lunii septembrie va aduce variaţii termice de la o zi la alta, iar media maximelor se va situa între 30 şi 32 de grade. Media minimelor termice va fi în jurul a 18 grade în prima săptămână şi cu tendinţă de scădere uşoară până spre 14 grade la finalul intervalului.
Vor fi scurte perioade cu instabilitate atmosferică în jurul zilei de 28 august şi în perioada 1 – 3 septembrie.