ANM: Prognoza meteo pe două săptămâni. Cum va fi vremea în Crişana

Foto: Diana Păltinescu

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, intervalul 28 aprilie – 11 mai 2025. Potrivit specialiştilor, joi, de 1 Mai, temperaturile maxime se vor încadra între 18 şi 27 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 3 şi 13 grade.

Maximele termice vor scădea treptat în prima săptămână, în Crișana, de la o medie de 26 de grade (21 aprilie), până la aproximativ 16 grade (27 aprilie). În a doua săptămână se remarcă creșterea treptată, astfel că la finalul acesteia, maximele termice vor avea o medie de 19 grade. Dacă se face raportare la media temperaturilor minime, aceasta va avea variații în jurul a 10 grade, în primele cinci zile, apoi va scădea până spre 6 grade, în zilele de 27 și 28 aprilie.

Ulterior, nu vor fi variații semnificative ale temperaturilor din timpul nopților, astfel că acestea vor avea o medie cuprinsă între 6 și 8 grade. Vor fi intervale cu averse, îndeosebi pe parcursul după-amiezilor și al serilor, iar în prima săptămână, pe arii restrânse, vor fi cantități de apă însemnate.

Alte știri