„Antreprenoriatul – între curaj, eșec și reușită”, reuniune academică la Oradea

Vineri, 10 octombrie 2025, Aula Magna a găzduit cea de-a doua ediție a proiectului VSFA, un eveniment dedicat tinerilor care visează să-și construiască propriul drum în afaceri.

Sala a fost plină de studenți dornici să afle ce înseamnă, în mod real, antreprenoriatul – între curaj, eșec și reușită.

În deschiderea evenimentului, Conf. univ. dr. Aurel Căuș, președintele SAS-UO, le-a transmis tinerilor că succesul în afaceri se construiește pe „eficiență, încredere și colaborare”.

„Tot ceea ce facem trebuie să aibă eficiență. În antreprenoriat. Dacă lipsește eficiența, suntem pe un drum greșit”, a subliniat profesorul. „Evitați micromanagementul și construiți o echipă solidă. Oamenii sunt cea mai valoroasă resursă.”

La eveniment au participat peste 170 de studenți și cadre didactice, atât din universitatea din Oradea, cât și de la alte universități partenere din țară, Târgoviște, Sibiu, Cluj-Napoca și Timișoara, interesați de antreprenoriat.

„Am invitat profesori și studenți, reprezentanți ai SAS-urilor din alte centre universitare: Universitatea Valahia din Târgoviște, Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, Universitatea de Vest din Timișoara și Universitatea Tehnică din Cluj Napoca,

deoarece colaborările SAS-UO  cu alte SAS-uri din țară aduc împreună studenți și antreprenori”, a spus conf. univ. dr. ing. Ovidiu Constantin Novac, cadru didactic al Facultății de Inginerie Electrică și Tehnologia Informației, coordonatorul proiectului FDI D4, „Antreprenoriatul Studențesc în Era Digitală. Dezvoltarea Durabilă și Continuă a Societății Antreprenoriale Studențesti în Universitatea din Oradea”.

Alte știri