Autoritățile recomandă tuturor participanților la trafic să se informeze în prealabil cu privire la condițiile meteorologice din zonele în care urmează să se deplaseze și să își echipeze autovehiculele corespunzător sezonului rece. Circulația pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei este interzisă autovehiculelor care nu sunt dotate cu anvelope de iarnă, conform prevederilor legale în vigoare.
Pentru prevenirea evenimentelor rutiere nedorite, conducătorii auto sunt sfătuiți să adapteze permanent viteza la condițiile de drum, să păstreze o distanță de siguranță mai mare față de vehiculul din față și să utilizeze luminile de întâlnire, iar în condiții de vizibilitate redusă, și pe cele de ceață. Evitarea manevrelor bruște, folosirea frânei cu prudență și asigurarea unei vizibilități optime prin curățarea completă a geamurilor, farurilor și oglinzilor sunt esențiale pentru deplasarea în siguranță.
În condiții de trafic aglomerat, precipitațiile sub formă de lapoviță sau ninsoare, precum și vântul puternic pot genera blocaje rutiere temporare. În astfel de situații, șoferii sunt îndemnați să își păstreze calmul, să manifeste politețe rutieră și să evite blocarea intersecțiilor sau depășirea coloanelor de autovehicule.
De asemenea, conducerea sub influența alcoolului, șofatul în stare de oboseală sau utilizarea telefonului mobil fără dispozitiv „mâini libere” cresc semnificativ riscul producerii accidentelor și trebuie evitate.
Pietonilor li se recomandă să acorde o atenție sporită deplasării, să evite circulația pe partea carosabilă, în special după lăsarea întunericului și în condiții de vizibilitate redusă, și să traverseze numai după ce s-au asigurat temeinic că o pot face în deplină siguranță.
Polițiștii rutieri din județul Bihor se află în teren și acționează permanent pentru siguranța tuturor participanților la trafic. Respectarea regulilor de circulație și un comportament responsabil pot preveni accidentele rutiere și pot salva vieți. Pentru informații actualizate privind condițiile de trafic, evenimentele rutiere sau rutele ocolitoare, șoferii se pot informa prin intermediul Centrului INFOTRAFIC al Poliției Române.
Primești pe whatsapp cele mai importante știri din Oradea și Bihor. ABONEAZĂ-TE AICI, apoi apasă butonul URMĂREȘTE în aplicație