Știm cu toții că o imagine poate transmite cât 1.000 de cuvinte. Dar ce-ați zice dacă v-am spune că fiecare din acele 1.000 de cuvinte poate avea propria sa culoare? Și nu doar ele, ci toate cuvintele rostite vreodată pot avea o culoare personalizată.
De o simplitate dezarmantă, Rainbow Shifter permite transformarea oricărui cuvânt în culori unice, personalizate. Pe telefon, laptop sau PC, poți tasta orice – de la numele tău ori mâncarea preferată, până la o poezie sau citatul preferat – și vei urmări cum ecranul se transformă instantaneu datorită acestui nou creator de culori. Poți afla în ce culoare se transformă orașul în care stai sau numele animalului tău de companie. Ori iubita/iubitul sau destinația favorită de vacanță.
Creatorul aplicației, un orădean care a vândut primul său soft la 19 ani
Absolvent al Colegiului Național „Emanuil Gojdu” din Oradea, Horațiu Tănescu a fost pasionat încă din liceu de software. De altfel, ideea de a înființa o firmă de software i-a venit lui Horațiu încă de când era elev în clasa a XII-a. La 19 ani a reușit să vândă primul soft pe care l-a creat, o primă versiune a unui program utilitar de securitate ce proteja datele confidențiale și secretul operațiunilor pe internet.
La 20 de ani a refuzat o ofertă de top în Statele Unite, fiind convins că poate atinge visul american și în România. Și a făcut-o. De-a lungul anilor, prin firma sa înființată în 1997 – East Tec -, a creat programe, produse, aplicații și site-uri. Mai multe despre Horațiu Tănescu puteți afla de pe site-ul propriu – https://horatiu.tanescu.ro/
Ideea de a crea aplicația Rainbow Shifter i-a venit după ce a dezvoltat alte două aplicații care au ca subiect principal culoarea:
„În timp ce tastam un cod de culoare vedeam culoarea în timp de real. Mi-am pus întrebarea: dacă tastez un cuvânt, cum ar fi ca acesta să se transforme într-o culoare? Rainbow Shifter este ceva mai simplu decât celelalte aplicații de culoare pe care le-am creat, mai amuzant, mai neașteptat, totul, în timp real. Singurul lucru garantat este că pentru fiecare cuvânt va fi o altă culoare, astfel încât utilizatorul poate explora milioane de nuanțe. Fiecare apăsare a tastaturii aduce o nouă surpriză.”
La dezvoltarea proiectului Rainbow Shifter a contribuit și Oana Mudura, partener fondator al companiei. Spune că i-a plăcut aplicația creată de Horațiu, pentru că era ceva cu totul nou. ”Pentru prima dată am văzut cum limbajul se transformă în culoare. Practic, fiecare cuvânt deschide o nouă poartă spre o nuanță unică, putem explora combinații interesante și putem exprima creativitatea într-un mod inovator. Nu se limitează doar la transformarea cuvintelor în culori, ci ne oferă și informații detaliate despre codurile de culoare asociate. De la design, modă, beauty, la branding sau artă, potențialul acestui algoritm este foarte mare, așa că am decis să ne unim forțele pentru a dezvolta o aplicație destinată oricui vrea să exploreze creativitatea prin culoare”, a explicat Oana.
Cu Rainbow Shifter, culorile personalizate pot fi folosite pentru orice, de la propriile modele de tricouri până la inspirația pentru următorul proiect de pictură a casei. Găsește inspirație într-o clipă și schimbă modul în care vezi totul în jurul tău cu ajutorul Rainbow Shifter!
Aplicația Rainbow Shifter este disponibilă pe telefon – prin Google Play și pe PC (https://rainbowshifter.com/).