Aproape 1.000 de studenți au început cursurile la Universitatea Agora. Instituția de învățământ superior din Oradea se mândrește cu numărul mare de absolvenți care intră la INM

Studenți din a 23-a generație au început cursurile la Universitatea Agora, numărul total al celor care caută ”accesul la succes” în instituția de învățământ superior din Oradea fiind de aproximativ 1.000.

”Agora este o universitate tânără (fondată în 2000) – dar dinamică și activă, mică (după numărul de studenți și cadre) – dar cu colaborări naționale și internaționale prestigioase. În loc de o dezvoltare cantitativă preferă una calitativă”, se arată în descrierea de pe site-ul de prezentare.

Povestea Universității Agora începe în urmă cu 22 ani. ”Atunci părea un proiect îndrăzneț, dar care s-a dovedit de succes”, spune rectorul Mișu-Jan Manolescu.

De-a lungul timpului, am adăugat și alte elemente de învățământ preuniversitar. Astăzi avem de la grădiniță până la Universitatea aproape toată paleta de forme de învățământ: grădiniță, școală elementară, gimnaziu și liceu

După mai bine de două decenii de existență, Universitatea Agora numără aproape 1000 de studenți la două facultăți: Dreptul care include și specializarea Poliția locală (printre puținele din țară), respectiv Științe Economice, cu Management și Contabilitate şi informatică de gestiune, pentru specializările de licență. La master există Științe Penale și Criminalistică, respectiv Managementul Resurselor Umane și Managementul Organizațiilor Publice.

Prof. univ. Dr. Ing. Mișu-Jan Manolescu e adversar hotărât al ideii mult vehiculate conform căreia universitățile private sunt „fabrici de diplome”. El spune că rezultatele studenților de la Agora dezmint categoric această sintagmă. În urmă cu 3 ani, universitatea pe care o conduce a obținut cel mai bun procent din țară la accederea absolvenților săi la Institutul Național al Magistraturii.

Dacă v-ați uita pe statistici, ați vedea că sunt foarte multe universități care n-au avut niciodată un absolvent care să promoveze la Institutul Superior al Magistraturii. E un examen foarte greu, dificil , dar care îți asigură o carieră foarte bine plătită și o poziție de prestigiu în societate, dar lucrul acesta este greu de obținut. Noi îi pregătim pe studenții noștri care se gândesc să urmeze o carieră în magistratură încă de pe băncile școlii și vreau să vă spun că avem, în fiecare an, absolvenți care reușesc să ia acest examen, ba chiar, în urmă cu trei ani, am avut cel mai bun procent de promovare din țară”, susține rectorul Mișu-Jan Manolescu.

Potrivit acestuia, studenții de la Agora sunt încurajati să-și manifeste și să-și dezvolte și spiritul antreprenorial pentru a deveni lideri, pentru a porni primele lor afaceri de succes. Mulți au și profitat de oportunitatea unor granturi oferite prin proiecte europene, iar membrii grupului ALUMNI reprezintă modele pentru noi generații.

”Am deschis anul universitar cu bucurie și încredere, mândri că toți acești studenți și masteranzi au ales universitatea noastră, dar și conștienți de responsabilitatea pe care o avem cu toții de a le oferi tot ceea ce au nevoie pentru a deveni reprezentanți de seamă ai generației lor, modele de urmat și oameni de nădejde, de care societatea românească are atâta nevoie în aceste vremuri complicate.” Mișu-Jan Manolescu, rectorul Universității Agora

Distribuie informația
Alte știri

This will close in 6 seconds