Aproape 150.000 de țigarete de contrabandă descoperite de polițiștii bihoreni în bena unei autoutilitare / Șoferul a fost reținut

La data de 16 iunie a.c., pe D.N.75, în localitatea Câmpani, județul Bihor, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, cu sprijinul polițiștilor Secției nr.10 de Poliție Rurală Ștei din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au depistat în flagrant delict un bărbat de 31 de ani, din comuna Albac, județul Alba, în timp ce transporta, în bena unei autoutilitare, ascunse în spatele unor lăzi de plastic goale, 10 colete înfoliate, în care se aflau 149.900 de țigarete (7.495 de pachete de țigarete), fără a fi marcate, în legătură cu care există suspiciunea că ar proveni din contrabandă.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar în urma administrării probatoriului, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au dispus față de bărbatul de 31 de ani, măsura reținerii, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de poliție Județean Bihor, sub aspectul comiterii infracțiuii de contrabandă în varianta asimilată.

La data de 17 iunie a.c., cel în cauză va fi prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș, în vederea dispunerii de măsuri legale.

Totodată, cele 149.900 de țigarete nemarcate, un terminal mobil, 90 lei, găsiți asupra bărbatului, precum și autoutilitara folosită la săvârșirea infracțiunii au fost indisponibilizate de polițiști.

Prejudiciul total, cauzat astfel bugetului consolidat al statului, este de peste 150.000 de lei.

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuș, pentru documentarea întregii evetuale activități infracționale a celui în cauză.

Distribuie informația
Alte știri