Un număr de 486 din cei 641 de deţinuţi din Penitenciarul Oradea şi-au exprimat duminică dreptul la vot, a informat purtătorul de cuvânt al instituţiei, Adina Bîrda.
Potrivit sursei, din cele 580 de persoane private de libertate identificate cu drept de vot, 520 şi-au exprimat în scris intenţia de a vota, conform procedurilor, din care doar 58 au îndeplinit condiţiile (legate de domiciliu) şi pentru a vota la alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale, restul având oportunitatea de a vota pentru membrii din România în Parlamentul European.
„Procesul de vot s-a încheiat prin intermediul a două urne speciale. Din cei 520 de cetăţeni, în cele din urmă au votat 486, pentru că 19 au refuzat să mai voteze (s-au răzgândit), refuzurile fiind formulate în scris, iar 15 cereri au fost respinse de reprezentanţii secţiei de votare ca urmare a interdicţiei dreptului la vot”, a precizat Adina Bîrda, într-un comunicat.
Pentru alegerile locale, din cele 58 de cereri, 53 de persoane au votat, două cereri au fost respinse de reprezentanţii secţiei de votare ca urmare a interdicţiei dreptului la vot şi alte trei persoane private de libertate au refuzat să mai voteze, refuzuri de asemenea consemnate în scris.
Primești pe whatsapp cele mai importante știri din Oradea și Bihor. ABONEAZĂ-TE AICI, apoi apasă butonul URMĂREȘTE în aplicație