Aproape un miliard de euro de la Bruxelles pentru fermierii români

România a încasat luni suma de 988,7 milioane de euro din Fondul European de Garantare Agricolă, bani care vor ajunge la fermierii români, a anunțat Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Suma reprezintă rambursarea plăților în avans efectuate către fermieri în perioada 16 octombrie – 30 noiembrie 2025.

Reprezentanții MADR subliniază că rambursarea confirmă eligibilitatea și corecta fundamentare a plăților realizate de autoritățile române. Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a declarat că acest mecanism permite asigurarea resurselor necesare pentru ca sprijinul financiar să ajungă la timp în ferme, contribuind totodată la menținerea stabilității financiare în sectorul agricol, fără a genera presiuni suplimentare asupra bugetului de stat.

Potrivit Ministerului Agriculturii, în urma rambursării încasate la data de 5 ianuarie 2026, valoarea totală a sumelor primite de România de la Comisia Europeană în perioada 2025–2026 se ridică la aproximativ 4,08 miliarde de euro, incluzând toate fondurile europene gestionate de autoritățile române.

Oficialii MADR precizează că aceste rambursări confirmă buna derulare a plăților către fermieri, asigură continuitatea fluxurilor financiare pentru campania de plăți aflată în desfășurare și reduc presiunea asupra bugetului național, fondurile fiind decontate de Comisia Europeană. Prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, autorizarea și plata sumelor aferente campaniei în curs vor continua, astfel încât fermierii să beneficieze la timp de sprijinul financiar care li se cuvine.

Primești pe whatsapp cele mai importante știri din Oradea și Bihor.  ABONEAZĂ-TE AICI, apoi apasă butonul URMĂREȘTE în aplicație 

 

Alte știri