Pentru dansatorii Ars Nova Dance Studio din Oradea, participarea la Unity for Passion Dance Fest de la Szigetszentmiklós a fost mai mult decât o simplă competiție a fost o experiență care va rămâne pentru totdeauna în sufletul fiecăruia.
Am avut onoarea de a reprezenta nu doar clubul nostru, ci și România și orașul nostru drag, Oradea, pe o scenă internațională unde s-au întâlnit talentul, emoția și pasiunea celor mai buni. Cu fiecare pas, cu fiecare mișcare, am purtat în noi munca de ani de zile, visurile, emoțiile și dorința sinceră de a da tot ce avem mai bun.
Unul dintre cele mai emoționante momente ale competiției a fost calificarea Marei Luncan la „Gala Night”, acolo unde doar cei mai valoroși 10 dansatori ai întregului festival au avut șansa să evolueze în fața publicului. Cu o interpretare plină de profunzime și suflet, intr-o atmosfera plina de emotie, Mara a obținut locul III în marea finală, confirmând valoarea școlii noastre de dans și efortul care se ascunde în spatele fiecărui pas pe scenă.
Întreaga echipă Ars Nova a reușit să strălucească, obținând rezultate de excepție:
Rezultate grupuri:
• 🥇 Lacrimosa — Locul 1
• 🥈 Lost in the Dark — Locul 2
• 🏅 Formație Waves — Locul 4 (open)
Rezultate individuale:
• 🌟 Mara Luncan
• 🥇 Locul 1 — Contemporan Monster (coregrafie calificată)
• 🏅 Locul 4 — Liric Ne Me Quitte Pas
• 🥇 Locul 1 — Jazz Feeling Good
• 🌟 Osan Antonia
• 🥈 Locul 2 — Contemporan Asht
• 🏅 Locul 4 — Liric Dancing in the Dark
• 🌟 Fundatoreanu Aisha
• 🏅 Locul 4 — Contemporan Nadezhda
• 🥉 Locul 3 — Jazz Hernando’s Hideaway
• 🌟 Mihut Melania
• 🥇 Locul 1 — Open The Bee
• 🌟 Rigou Antonia
• 🏅 Locul 4 — Open Dream
• 🌟 Dume Natalia
• 🥈 Locul 2 — Open Thule
Aceste rezultate remarcabile sunt rodul dedicării constante și al muncii desfășurate cu profesionalism și suflet de către cele patru mentore care formează nucleul Ars Nova: Teodora Lazuran, Nicole Barna, Szara Szekely și Sonia Fazekas — antrenoare care, prin dăruirea lor neobosită, pregătesc generații de dansatori capabili să urce pe orice scenă a lumii cu demnitate.
Ne întoarcem acasă mai bogați sufletește, mai motivați și mai determinați să continuăm acest drum frumos. Fiecare experiență ne întărește, fiecare competiție ne învață să visăm mai departe. Ne așteaptă noi provocări, iar cu fiecare antrenament, cu fiecare repetiție, suntem mai aproape de a le înfrunta cu aceeași pasiune care ne definește.
Am dus numele Oradiei și al României cu mândrie pe scena internațională și suntem gata să mergem mai departe.”