Arsenal ca-n filme in casa de vacanta a unui oradean. 17 arme au fost ridicate de politie

Poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea au efectuat trei percheziții domiciliare, două în municipiul Oradea și una în localitatea bihoreană Meziad, la domiciliul şi imobilele unui bărbat de 53 de ani, din municipiul Oradea, bănuit de comiterea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

La 2 mai a.c., poliţiştii au efectuat un control la locuința bărbatului, din Oradea, pentru a verifica modul de păstrare a armelor și munițiilor pe care acesta le deținea.

În urma controlului, au fost constatate nereguli cu privire la modul de păstrare a armelor, iar din cele 15 arme pe care acesta le deținea legal, au fost identificate și prezentate controlului doar două, restul nefiind găsite la adresa legală de păstrare.

Cel în cauză a fost sancționat contravențional, iar ca măsură complementară, s-a dispus anularea dreptului de deținere, port și folosire a armelor letale și a munițiilor pentru acestea. De asemenea, conform dispoziției de anulare, cel în cauză avea obligația să depună de îndată armele și munițiile letale la un armurier autorizat, iar în termen de 10 zile să facă dovada depunerii acestora.

Având în vedere faptul că bărbatul nu s-a conformat dispozițiilor și nu a depus armele și muniția, deținându-le în continuare ilegal, poliţiştii s-au sesizat din oficiu, pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat în vederea confiscării toate cele 15 arme pentru care acesta avusese drept de deţinere, port şi folosire, după caz, alte două arme din categoria armelor neletale pentru care nu fusese autorizat la deţinere, 4 pistoale de panoplie și 139 de cartușe letale, de diferite calibre.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Distribuie informația

Casă de vânzare în Sânnicolau Român, 3 camere - 150 mp, verandă, anexe. Plus o bucătărie de vară. Teren pentru grădină în suprafață de 15 ari. Fântână proprie. Posibilități de racordare la canalizare, apă și gaz. Drum asfaltat. Zonă foarte liniștită la o distanță de 30 km de Oradea, iar ca timp aprozimativ 30 minute, pe drumul noul realizat pe la Livada. Prețul 35.000 euro. Negociabil. Telefon 0743183715.

Alte știri