Miercuri, 17 februarie, Asociaţia Culturală Art Nobilis în parteneriat cu Facultatea de Arte, Departamentul de Arte Vizuale, a organizat vernisajul expoziţiei „Nimb”. Au fost expuse lucrările artiştilor plastici Maria Bronţ, Ariadna Codrean, Rodica Indig, Ludivoc Zoltan Pongraz. Tema comună a celor patru artişti este îngerii. Lucrările pot fi admirate, până pe 27 februarie, la galeria de pe strada Cuza Vodă, nr 21 A.
“Este un eveniment expoziţional care aduce laolaltă încercările a patru artişti de a se apropia de o temă nu tocmai accesibliă, nu foarte la modă astăzi. E mare diversitatea. Legat de Ludovic Pongracz, traseul nostru existenţial dă inevitabil conturul unei hărţi care, ca orice hartă, are drumuri principale, cât şi drumuri ascunse, lătularnice pe care ne-am putea rătăci, dacă cineva nu ar veghea asupra noastră. Lucrările lui Ludovic Pongracz dau glas unui sentiment de recunoştinţă faţă de această prezenţă constantă şi protectoare, care nu ne judecă, ci doar ne ghidează atât în momentele dificile ale existenţei noastre, cât şi în cele în care ne abatem de la drumurile principale … . Îngerii săi buhăiţi de nesemon veghează tot timpul asupra noastră”, remarcă Ştefan Gaie.
Ludovic Zoltan Pongracz
Artist plastic
Născut la data de 27 mai 1959
Studii: Liceul de Muzică și Arte Plastice, Baia Mare,
Specializarea sculptură ceramică, decorațiuni;
Facultatea de Metalurgie a Metalelor Neferoase, Baia Mare;
Facultatea de Arte Oradea, licență în specializarea Conservare-restaurare;
Facultatea de Arte Oradea, masterat în specializarea Pictură și Multimedia
“Suntem patru absolvenţi de master, foşti colegi de facultate, prima oară când absolvenţii de master, fac după un an de la absolvire, o expoziţie. Destinul fiecăruia dintre noi depinde de modalitatea în care reuşim să cartografiem (gr. chartis, hartă + graphein, a scrie/a desena) atât spaţiul exterior nouă, spaţiului psiho-fizic, cât şi spaţiul interior, subteran. Să nu ne minţim însă … . Acurateţea acestui graphein existenţial nu poate fi una totală dacă nu ţinem cont de acele abateri de la hartă, de acele „cărări” care devin vizibile doar prin accesarea funcţiei zoom. Norocul nostru e că acolo nu suntem singuri …”, mărturiseşte artistul orădean Ludovic Zoltan Pongracz.
Îngeri la purtătot. Triptic.
Tehnica: colaj, teracotă modelată şi vopsită în tempera cu emulsie de ou.
[alpine-phototile-for-picasa-and-google-plus src=”user_album” uid=”108248014930860277623″ ualb=”6252557320109987441″ imgl=”fancybox” style=”floor” row=”4″ size=”220″ num=”30″ border=”1″ align=”center” max=”100″ nocredit=”1″]