Asociațiile și fundațiile din Oradea care administrează unităţi de asistenţă socială pot solicita subvențiile pe 2022

Direcţia de Asistenţă Socială Oradea invită  asociaţiile şi fundaţiile române cu personalitate juridică, care administrează unităţi de asistenţă socială în municipiul Oradea, să depună documentaţia de solicitare a subvenţiei pentru anul 2022, în baza Legii nr. 34/1998, până în data de 30 septembrie 2021.

Condiţiile de eligibilitate sunt prevăzute în:

Legea nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor române cu personalitate juridică, care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţa socială.

Hotărârea nr. 1.153 din 21 noiembrie 2001 (*actualizată*) pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor române cu personalitate juridică, care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială.

 Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Oradea nr. 759 din 20.10. 2016 privind aprobarea unor măsuri în vederea acordării subvenţiilor de la bugetul local, asociaţiilor şi fundaţiilor române cu personalitate juridică care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială pe raza municipiului Oradea.

Documentaţia de solicitare a subvenţiei se înaintează în plic închis, într-un singur exemplar, de către asociaţiile şi fundaţiile interesate şi se înregistrează la Serviciul Relaţii cu Publicul şi Evaluare Iniţială din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială Oradea, str. Primăriei nr. 42 – Oradea, pe tot parcursul lunii septembrie 2021.

Data limită de depunere a documentaţiei de solicitare a subvenţiei este 30 septembrie 2021, ora 18.30.      

Documentaţia de solicitare a subvenţiei va conţine următoarele:

    a) cererea de solicitare a subvenţiei, conform modelului prevăzut în Anexa nr. 1 (în 3 exemplare – original), din Hotărârea nr. 1.153 din 21 noiembrie 2001 (*actualizată*);

    b) ultimul bilanţ contabil înregistrat la direcţia generală a finanţelor publice judeţene  sau la administraţia financiară municipală;

    c) balanţa contabilă de verificare din luna anterioară termenului de depunere a documentaţiei;

    d) certificat de atestare fiscală emis de organul fiscal local si central din care să rezulte că nu are datorii – în original.

 Informaţii suplimentare se pot obţine de la Serviciul Programe Sociale din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială Oradea, str. Primăriei nr. 42, camera 25, telefon 0359411925, 0259441677 – interior 117,  email: contact@daso-oradea.ro

Distribuie informația
Alte știri