Atac cibernetic asupra medicilor din Bihor – conturi bancare golite printr-o schemă de fraudă

În perioada 3-14 februarie, mai mulți medici de familie din județul Bihor, în special din mediul rural, au fost victimele unor atacuri cibernetice prin care le-au fost compromise conturile bancare. Pagubele estimate depășesc sute de mii de euro.

Atacatorii s-au folosit de apeluri telefonice frauduloase, prezentându-se drept reprezentanți ai Bursei de Valori București. Sub pretextul unor investiții avantajoase, aceștia au convins victimele să instaleze aplicații de control la distanță, precum AnyDesk sau Biz Daemon, obținând astfel acces la datele personale și conturile bancare.

Totodată, au fost raportate tentative de fraudă prin mesaje WhatsApp și linkuri suspecte. După atac, medicii au fost supuși unor presiuni și mesaje de intimidare pentru a fi descurajați să sesizeze autoritățile.

Având în vedere creșterea criminalității cibernetice, medicii și populația sunt sfătuiți să fie vigilenți, să nu instaleze aplicații la cererea unor terți necunoscuți și să raporteze imediat orice tentativă de fraudă organelor competente.

Distribuie informația
Alte știri