Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal organizează, în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor și Primăria Municipiului Oradea, activitatea de educație muzeală Atelier de caligrafie, adresată elevilor cu vârste cuprinse între 10-18 ani.
Cursul practic de inițiere în caligrafie își dorește introducerea în tainele scrisului frumos, oferind posibilitatea participanților de a dobândi un set de cunoștințe creative și aptitudini practice, de a-și antrena atenția și concentrarea, dar și de a-și crește gradul de manualitate și precizie. Cursul îşi propune să se desfășoare într-un format compact, interactiv şi atrăgător. Vom povesti despre instrumentele şi mediile de lucru ale caligrafilor, despre tehnicile de lucru specifice domeniului, despre ce putem face azi cu ajutorul caligrafiei, şi vom face exerciţii de caligrafie pe tot parcursul întâlnirilor noastre.
În partea a doua a întâlnirii, participanții vor putea vizita expoziția secției de istorie, vizualizând obiecte, documente, carte veche românească și străină. Activitatea se va desfășura la sediul instituției din Str. Armatei Române nr.1/A, în perioada 10 noiembrie; 8, 15 decembrie 2023, orele 12.00-14.00.
Activitățile vor fi organizate și susținute de către Petru Ardelean – muzeograf și lect. univ. dr. Adina Vesa, Universitatea din Oradea.