Organizatori ai evenimentului, care a avut loc la baza didactică „Gaudeamus” din stațiunea montană Stâna de Vale, sunt reprezentanții Departamentului de Relații Internaționale, ai Departamentului Admitere 365 și grupul studenților „Erasmus Orientation” de la Universitatea din Oradea.
„Am reușit să aducem împreună studenți Erasmus din țări precum: Portugalia, Spania, Turcia, Franța, Italia, Bulgaria sau Kosovo, și studenți care învață la Universitatea din Oradea, veniți din toate colțurile lumii: Liban, Siria, Indonezia…”, declară Emilia Gale, de la Departamentul de Relații Internaționale, una dintre organizatoarele evenimentului.
„Interesul studenților a fost peste așteptări. Toți s-au dovedit a fi foarte implicați și inspirați”, spune Emilia Gale.
Cei prezenți au luat parte la ateliere precum „Living Library”, în care participanții și-au asumat titluri, precum o carte, definitorii pentru experiența lor de viață, aceste cărți vii putând fi „împrumutate” pentru discuții individuale de cei interesați. Iată și câteva din titlurile pe care le-au avut la dispoziție cei prezenți: Tot ce trebuie să ști despre programul Erasmus, Din Siria (Kurdistan) în Oradea, De două ori în Oradea. De două ori cu Erasmus, Ieși din zona de confort!
„Cea mai citită carte vie a fost cea a unei studente din Siria, refugiată în Germania din pricina războiului, care acum învață la Universitatea din Oradea. Experiențele limită prin care ea a trecut și pe care le-a povestit, au făcut ca în jurul ei să fie permanent multă lume”, relatează reprezentanta organizatorilor.
De asemenea, studenții au discutat despre ce înseamnă să înveți într-o țară străină, împărtășindu-și: experiențe, ponturi, bucurii…
„Aceste discuții au fost mediate de voluntarii care fac parte din «Erasmus Orientation grup care se ocupă cu integrarea studenților Erasmus veniți să studieze la Universitatea din Oradea”, a explicat Emilia Gale.