Atenție la dezinformări! Adevărul este simplu: NU au început încorporările!

Ministerul Apărării Naționale (MApN) reafirmă, în mod ferm, că nu are în vedere revenirea la serviciul militar obligatoriu. Toate măsurile discutate și implementate în prezent vizează recrutarea de rezerviști pe bază de voluntariat – în spiritul unei armate moderne și profesioniste.

În spațiul online circulă în mod repetat postări alarmiste, însoțite uneori de imagini scoase din context, care susțin eronat începerea încorporării. Aceste informații sunt false. Cel mai probabil, ceea ce se observă în imagini este înmânarea legală a ordinelor de chemare pentru exerciții de mobilizare sau clarificarea situației militare – proceduri prevăzute de legislația în vigoare și care nu implică reluarea serviciului militar obligatoriu.

Ministerul reamintește faptul că executarea serviciului obligatoriu în calitate de militar în termen și militar cu termen redus a fost suspendată pe timp de pace în România, începând cu 1 ianuarie 2007, conform Legii 395/2005.

Facem apel la cetățeni să manifeste bună-credință în respectarea obligațiilor legale ce le revin și să evite răspândirea sau validarea unor informații neverificate. Intenția din spatele acestor campanii de dezinformare este, cel mai probabil, de a induce confuzie, teamă și incertitudine în rândul populației.

Ministerul Apărării Naționale încurajează cetățenii să consulte doar surse oficiale și să raporteze orice tentativă de manipulare care poate aduce prejudicii siguranței publice.

Adevărul contează. Responsabilitatea ne aparține tuturor.

 

CASĂ DE VÂNZARE ÎN BIHOR

 

Alte știri