Atenție la frauda „Votează copilul talentat” pe WhatsApp! Poliția Română avertizează asupra unui nou tip de înșelătorie

Poliția Română avertizează asupra unei noi metode de fraudă pe WhatsApp: „Votează copilul talentat”. Infractorii se dau drept persoane cunoscute și încearcă să vă fure datele prin mesaje care solicită voturi pentru un copil la un concurs de talente sau coduri de verificare.

NU accesați linkurile și NU furnizați informații confidențiale! Aceste mesaje nu sunt trimise de prieteni sau rude, ci de hackeri care vor să obțină acces la aplicațiile bancare ale victimelor.

Cum vă protejați?

Citiți cu atenție mesajul și nu vă grăbiți să acționați. Nu accesați linkuri din mesaje nesolicitate, chiar dacă par trimise de prieteni. Nu introduceți coduri de verificare primite prin SMS sau aplicații. Nu transferați bani în conturi suspecte. Dacă primiți un mesaj suspect de la un prieten, sunați-l pentru a verifica autenticitatea solicitării.

Fiți vigilenți și distribuiți acest avertisment pentru a preveni noi victime!

Alte știri