Specialiştii în alimentaţie atrag atenţia că maioneza, ketchupul, sosul de soia sau de usturoi, pe care le consumăm zi de zi, conţin grăsimi în exces care duc la obezitate şi cauzează boli vasculare.
Printre cele mai periculoase substanţe care se regăsesc în sosurile de pe rafturi sunt aditivii E102, care agraveaza astmul, E 150C care poate declanșa alergii. Acidul sorbic poate provoca reacţii alergice iar sorbatul de potasiu, E202 poate fi mutagen pentru celulele sangelui. Alimentele ce contin E 270, acidul lactic, nu trebuie consumate de copiii mici. De asemenea, Tartrazina este un colorant sintetic interzis în SUA, Norvegia şi Austria, fiind considerat răspunzător de agravarea astmului.
„Sosurile din comerţ, în marea lor majoritate, sunt realizate din apă, cantităţi infime de ingrediente naturale, uleiuri vegetale, extracte vegetale, proteine vegetale şi animale, amidonuri, acid citric, conservanţi şi coloranţi. Aromele artificiale nu sunt altceva decât un amestec de substanţe chimice folosite pentru a imprima produsului respectiv aroma ingredientului principal”, atrage atenţia conferenţiarul Costel Stanciu, preşedintele APC, conform adevarul.ro
Foto: adevarul.ro