Administrația Națională de Meteorologie (ANM) atenționează că până duminică, 30 noiembrie, ora 20.00, vor fi ploi abundente, lapoviță și ninsoare, vânt puternic.
Potrivit ANM, precipitațiile se vor extinde dinspre vest și sud-vest și vor cuprinde treptat toate regiunile.
Vor fi ploi, dar în nordul Moldovei, în seara și noaptea de joi spre vineri (27 /28 noiembrie) vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. La munte, îndeosebi pe creste, vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare.
Până la sfârșitul intervalului se vor acumula cantități de apă de 10-25 l/mp. În regiunile sudice și sud-estice, precum și în zona Carpaților Meridionali acestea vor fi de 35-45 l/mp și local de 60-80 l/mp.
Local și temporar vântul va avea intensificări miercuri în vestul și estul țării. Din noaptea de joi spre vineri se va manifesta în regiunile sud-estice, cu rafale în general de 45-50 km/h.
În zona înaltă a Carpaților Meridionali vor fi rafale de 70-90 km/h.
Vremea se va răci semnificativ miercuri în vest și nord-vest, apoi și în restul zonelor.
Primești pe whatsapp cele mai importante știri din Oradea și Bihor. ABONEAZĂ-TE AICI, apoi apasă butonul URMĂREȘTE în aplicație