Au continuat raziile pe șoselele Bihorului, la final de săptămână. Șoferi amendați și lăsați fără permis

În perioada 29 noiembrie – 1 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au desfășurat ample acțiuni în sistem integrat, pentru prevenirea și combaterea unor situații de risc, a faptelor comise cu violență sau pe fondul conducerii sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive. De asemenea, acțiunile polițiștilor bihoreni au vizat și combaterea conducerii autovehiculelor pe drumurile publice cu viteză excesivă sau neadaptată la condițiile de drum.

Acțiunile polițiștilor bihoreni au vizat menținerea unui climat de ordine și siguranță publică în rândul comunității locale, prin desfășurarea de acțiuni specifice, punctuale, cu efective mărite, de tip „razie”, atât în municipiul Oradea, cât și pe raza județului Bihor.

Astfel, la sfârșit de săptămână au fost desfășurate 17 acțiuni preventiv – reactive, în sistem integrat și au fost efectuate 11 filtre, în acțiuni fiind implicați 525 polițiști de la structurile de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, arme, explozivi și substanțe periculoase, transporturi și luptătorii de la acțiuni speciale, 73 de jandarmi, dar și polițiști de frontieră și reprezentați ai altor structuri de aplicare a legii.

În cadrul acțiunilor, au fost legitimate 1.690 de persoane. De asemenea, au fost efectuate 743 de testări pentru depistarea consumului de alcool sau droguri.

În urma acțiunilor și controalelor desfășurate, polițiștii din Bihor au aplicat, în total, 343 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare de 195.220 de lei. Totodată, au fost constatate 23 de infracțiuni.

Din totalul sancțiunilor, 253 au fost aplicate pentru nerespectarea regimului circulației rutiere pe drumurile publice. Dintre acestea, 159 au fost aplicate unor conducători auto surprinși în timp ce depășeau limitele legale de viteză, 39 de sancțiuni au fost pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, 7 pentru depășiri neregulamentare, 2 pentru conducere sub influența alcoolului, 4 pentru utilizarea telefonul mobil la volan fără sistemul de tip „mâini libere”, iar 42 de sancțiuni au fost pentru alte abateri.

Au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 38 de conducători auto. Acestora le-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii.

De asemenea, au fost oprite din a circula 34 autovehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice. Astfel, certificatele de înmatriculare ale vehiculelor au fost retrase, până la remedierea problemelor constatate.

Distribuie informația
Alte știri