Au început lucrările pregătitoare la pasajul de la Oșorhei

Un nou pasaj suprateran va fi construit peste sensul giratoriu existent la intersecția dintre drumul de acces spre localitatea Fughiu, Centura Oșorhei și DN1.

În vederea începerii lucrărilor de execuție, constructorii au demarat lucrările pregătitoare, incluzând amenajarea unei bretele care va prelua traficul dinspre Cluj spre Centura Oșorhei. Circulația prin sensul giratoriu actual va fi suspendată începând cu data de 2 decembrie.

Breteaua va avea două benzi pe care va fi deviat tot traficul dinspre Cluj spre Oradea, pe centura Oșorhei. Ne propunem ca până la finalul lunii noiembrie această bretea să fie realizată, iar din data de 2 decembrie, după Ziua Națională, vor începe lucrările propriu-zise la pasajul suprateran. În luna iulie, anul viitor, lucrările vor fi finalizate, iar pasajul dat în circulație”, a explicat Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor.

Pe durata construcției, accesul către Oșorhei va fi posibil prin Centura Oșorhei și drumul județean dinspre Copăcel, iar accesul spre Fughiu va fi asigurat printr-un drum provizoriu din Oșorhei.

Le cer scuze locuitorilor din Oșorhei pentru inconvenientele cauzate de modificările temporare ale accesului și le mulțumesc pentru înțelegere. După finalizarea pasajului, la intrarea și ieșirea din Oșorhei va fi o circulație mai fluentă, centura Oșorhei preluând traficul greu”, a adăugat președintele Consiliului Județean Bihor.

Pasajul suprateran va avea o lungime totală de 402 metri (pasajul propriu-zis + rampe) și o lățime de 10 metri, cu două benzi de circulație. Lucrările sunt executate de asocierea de firme FREYROM (Leader), INTEGRATED ROAD SOLUTIONS SRL, INGINERIE DRUMURI ȘI PODURI S.R.L. și PROCONS GROUP.

Valoarea contractului este de 28.236.923,35 lei, fără TVA, finanțarea fiind asigurată din fonduri europene, prin Programul Regional Nord-Vest 2021–2027.

Pasajul suprateran din Oșorhei este unul din cele 7 pasaje care vor fi construite de Consiliul Județean Bihor în Oradea și în zona metropolitană în perioada următoare.

Distribuie informația
Alte știri