Aur și argint pentru pompierii bihoreni, la Concursul Internațional “Scări”

Pompierii militari bihoreni au reușit performanța de a ocupa primele două trepte ale podiumului, la Concursul Internațional SCĂRI”, competiție de profil, la care au participat peste 100 de pompieri din România și Ungaria.

În perioada 04 – 06 octombrie a.c., lotul sportiv al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) “Crișana” al județului Bihor, format din locotenent Bogoșel Adrian, plutonier major Corneru Ștefan, plutonier major Mălăieș Adrian și soldat Dărăban Laviniu, a participat la Competiția Internațională “SCĂRI”, organizată de ISU “Someș” al județului Satu Mare, în municipiul Satu Mare, concurs la startul căruia s-au aliniat salvatori din 17 județe ale țării și din Ungaria.

În cadrul concursului, competitorii au trebuit să urce contracronometru, 210 trepte, până la etajul 10 al Palatului Administrativ din municipiul Satu Mare (echivalentul a 14 etaje ale unui bloc de locuințe), pe scările interioare, echipaţi în costumul de protecţie tip Nomex, care cântăreşte peste 35 de kilograme, cu accesoriile aferente, printre care şi aparatul de respirat aflat în funcţiune.

Proba de concurs s-a desfășurat atât individual, cât şi pe echipe (fiecare echipă fiind formată din doi servanţi), pe trei grupe de vârstă (-30 ani, 30-40 ani şi +40 ani), scopul competiției vizând perfecționarea și dezvoltarea rezistenței fizice, aptitudinilor și abilităților motrice necesare intervenției rapide în situații de urgență produse la clădirile înalte și în zone greu accesibile.

La finalul concursului, pompierii militari bihoreni au obținut rezultate meritorii, clasându-se pe primele trepte ale podiumului.

Astfel, la ECHIPE, categoria 30-40 de ani, Locul I a fost cucerit de echipa bihoreană de pompieri, formată din locotenent Bogoșel Adrian și plutonier major Corneru Ștefan, iar Locul II, categoria -30 de ani, i-a revenit echipei bihorene formată din plutonier major Mălăieș Adrian și soldat Dărăban Laviniu. De asemenea, la INDIVIDUAL, locotenent Bogoșel Adrian a reușit să câștige medalia de argint, devenind vicecampion la categoria de vârstă 30-40 de ani.

Distribuie informația
Alte știri