Autovehicul considerat abandonat, ridicat de pe domeniul public al municipiului Oradea

Pentru eliberarea domeniului public, Primăria Municipiului Oradea anunță că sâmbătă, 6 septembrie 2025, Direcția Poliția Locală Oradea a dispus ridicarea autovehiculului marca Dacia Duster, cu numărul de înmatriculare IF 92 RMG, considerat abandonat, conform prevederilor Legii nr. 421/2002. Vehiculul se afla staționat pe str. Ștefan cel Mare nr. 79.

Proprietarul a fost somat să elibereze domeniul public, somația fiind afișată pe caroserie și transmisă prin poștă, cu confirmare de primire.

Autovehiculul a fost transportat pe str. Academiei nr. 3, într-un spațiu administrat de Direcția Patrimoniu Imobiliar din cadrul Primăriei Oradea.

În cazul în care, în termen de 10 zile de la publicarea prezentului anunț, proprietarul sau deținătorul legal nu se prezintă pentru ridicarea autovehiculului, acesta va trece de drept în proprietatea Municipiului Oradea și va fi valorificat în condițiile legii.

Pentru informații suplimentare, cetățenii se pot adresa Direcției Poliția Locală Oradea, str. Iuliu Maniu nr. 20, tel. 0359/412.551, de luni până vineri, între orele 08:00–16:00.

Alte știri