În urma verificărilor efectuate de Poliția Locală Oradea, a fost depistat un autovehicul marca Audi, de culoare neagră, fără numere de înmatriculare, aflat pe str. Șelimbărului nr. 2, presupus a fi fără stăpân.
În acest sens, a fost întocmit procesul-verbal de constatare, iar somația privind ridicarea autovehiculului de către deținătorul legal a fost afișată pe caroserie, conform prevederilor Legii nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului public ori privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale.
În cazul în care autovehiculul nu va fi ridicat de către deținătorul legal, acesta va fi transportat pe str. Academiei nr. 3, în spațiul administrat de Direcția Patrimoniu Imobiliar din cadrul Primăriei Oradea.
Pentru informații suplimentare, vă puteți adresa Direcției Poliția Locală Oradea – str. Iuliu Maniu nr. 20, sau puteți apela numărul de telefon 0359.412.551, de luni până vineri, în intervalul orar 08:00–16:00.