Comitetul de Supraveghere al Băncii Naționale a României, întrunit în ședință de urgență, a decis că băncile și IFN-urile pot amâna ratele la credite, fără a constitui provizioane, în contextul pandemiei cu COVID 19, reiese dintr-un comunicat de presă al instituției.
“Amânarea la plată (urmare a unei măsuri generale sau prin negocieri directe cu clienții), determinată de situația actuală, nu trebuie asociată unei noțiuni de dificultate financiară a debitorului. În consecință, creditul nu trebuie reclasificat, iar instituția bancară nu trebuie să constituie provizioanele pe sumele datorate, ca urmare a restructurării”, se arată în document.
Astfel, spune BNR, deși definiția stării de nerambursare presupune orice operațiune de restructurare a unui credit și trebuie asociată noțiunii de dificultate financiară, în situația unui moratoriu (amânare de plată) privat sau public, o astfel de operațiune nu este apreciată ca o măsură de restructurare, pentru că nu a avut loc din cauza unei dificultăți financiare a debitorului.
Reglementările actuale permit împrumutătorilor (instituții bancare și nebancare) să amâne la plată creditele oricărei persoane fizice afectate de pandemia COVID‑19, fără aplicarea condițiilor prevăzute de Regulamentul BNR nr.17/2012 privind unele condiții de creditare, cu modificările ulterioare, privind gradul de îndatorare, limitarea creditului funcție de valoarea garanției și durata maximă a creditului de consum.
“În ceea ce privește instituțiile de credit, Banca Națională a României menționează că, măsurile de susținere a debitorilor vor fi reflectate în situațiile băncilor în mod similar cu practica la nivel UE, prin aplicarea în mod unitar a cadrului european de reglementare în domeniile prudențial și contabil”, informează BNR.
Dat fiind contextul actual, Banca Națională a României a decis să permită băncilor să utilizeze temporar (până la o dată ce va fi comunicată ulterior) amortizoarele de capital anterior constituite, cu menținerea respectării cerințelor prevăzute de cadrul legal pentru aceste flexibilizări. Adaptarea la noile condiții a amortizoarelor de capital sprijină băncile în a-și menține rolul de suport al economiei reale.
BNR va evalua, la rândul ei, în mod permanent, situația fiecărei bănci și, în funcție de evoluția impactului generat de pandemia COVID-19, va lua măsurile ce se impun.