Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 41 de ani, din Oradea, cercetat pentru schingiuirea animalelor și violarea sediului profesional.
Potrivit anchetatorilor, incidentul ar fi avut loc în 29 octombrie, în jurul orei 16:30, într-un birou al unei societăți comerciale din municipiu, unde bărbatul era angajat. Acesta ar fi pătruns fără drept în încăpere și ar fi lovit în mod repetat o pisică aflată în grija administratorului firmei, provocându-i suferințe fizice și psihice.
Cercetările continuă sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru documentarea completă a faptelor.
Pe parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile prevăzute de lege, inclusiv de prezumția de nevinovăție.