Belgia a fost lovită din nou de furtuni violente

Furtuni violente au lovit Belgia sâmbătă seară, provocând pagube în provincia Namur (sud), la zece zile după inundaţiile care au făcut 36 de morţi în ţară, au indicat autorităţile, potrivit AFP. Au provocat pagube materiale, inundând pivniţe, deteriorând drumurile locale, locuinţe şi maşini.

Nu s-a înregistrat nicio victimă, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al centrului naţional de criză în jurul orelor 23.00 (21.00 GMT), adăugând că furtunile au trecut şi situaţia s-a “stabilizat”.

Aceste ploi puternice au afectat la lăsarea serii 11 localităţi de pe valea râului Meuse, unde au provocat inundaţii. Imagini impresionante ale străzilor transformate în torenţi au circulat pe reţele sociale, amintind de scenele trăite cu zece zile mai devreme în provincia Liege.

Belgia a fost lovită în 14 şi 15 iulie de inundaţii fără precedent, în urma unor puternice revărsări de ape provocate de câteva zile de ploi torenţiale. Acestea au afectat în principal regiunea Liege, în estul Valoniei, partea francofonă a Belgiei, şi au făcut 36 de morţi, precum şi şapte persoane încă date dispărute, potrivit unui ultim bilanţ publicat sâmbătă de centrul de criză.

Sursa: stirileprotv.ro

Distribuie informația
Alte știri