Berliner, comedia filmată în Salonta de regizorul Marian Crișan, poate fi vizionată online. Vezi când și unde

Vineri, pe 4 decembrie, cinefilii bihoreni sunt invitați la avanpremiera online a celui mai nou film în regia lui Marian Crișan, BERLINER, prezentată de Elvire Chez Vous X Films in Frame.

Berliner este cel de-al patrulea lungmetraj al regizorului Marian Crișan, cunoscut deja publicului pentru Morgen, Rocker și Orizont, dar și pentru miniseria produsă de HBO România – Valea Mută, și ni-l prezintă pe Mocanu, un politician în plină campanie pentru un loc în Parlamentul European, care rămane blocat la Salonta, un mic orășel de provincie. El este găzduit de Viorel, un cetățean obișnuit, tractorist de meserie, în casa sa, de unde politicianul își va continua campania electorală, punând la cale un plan cameleonic.

Filmul a avut premiera internațională la Moscova (Premiul Keen Eye) și îi are în distribuție pe Ion Sapdaru, Ovidiu Crișan, Maria Junghietu, Sorin Cociș, Ion Rușcuț, George Dometi, Petre Ghimbașan, Eugen Țugulea și Ioana Chițu. Filmul va fi disponibil pe Eventbook vineri, 4 decembrie, între 19:00 și 24:00.

Bilete și detalii: https://eventbook.ro/film/bilete-elvire-chez-vous-berliner 

Distribuie informația
Alte știri