Luni, 18 decembrie a.c., la ora 16.00, în localitatea Vadu Crișului, județul Bihor, polițiștii Secției nr.1 de Poliție Rurală Borod au depistat și reținut un bărbat de 35 de ani, din Vadu Crișului.
Judecătoria Oradea a emis pe numele acestuia un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate, fiind condamnat la 3 ani de închisoare, în regim de detenție, pentru comiterea infracțiunilor de conducere fără permis și uz de fals.
Cel în cauză a fost încarcerat în Penitenciarul Oradea, pentru executarea pedepsei la care a fost condamnat.