Bihorul, selectat în vederea implementării proiectului “AVE”

????????????????????????????????????

Județul Bihor a fost selectat pentru etapa pilot, în vederea implementării proiectului “AVE” , menit a prezenta elevilor conceptele de bază care, pentru adulți, sunt reunite sub denumirea generică de securitate şi sănătate în muncă.

In acest sens, ITM Bihor împreuna cu ISJ Bihor au demarat în perioada septembrie –noiembrie anul curent proiectul „ASTA VREAU EU”-Cine începe de mic este mereu în siguranță: succesul educației în domeniul Securității și Sănătății în Muncă, fiind selectate clasele a VI și a VII din școala gimnazială “FLOARE DE LOTUS” din localitatea Sânmartin, care a avut ca scop conștientizarea comportamentului preventiv în mediul de muncă precum și orientarea elevilor în carieră spre diferite meserii și conștientizarea acestora de riscurile generale și specifice la care pot fi expuși.

În prima etapă ITM Bihor a prezentat copiilor materiale cu privire la anumite riscuri întâlnite în cadrul practicării anumitor meserii și modul în care ne putem proteja de acestea, etapă finalizată în data de 26.10.2018 cu un concurs de desen denumit “CE DORESC SĂ MĂ FAC CAND VOI FI MARE” pe teme legate de meseriile dorite de copii și tipurile de echipamente individuale de protecție adecvată meseriilor alese.

În etapa a doua au fost organizate cu ocazia “zilei drepturilor copiilor” în perioada 20-21.11.2018 vizite cu copii implicati în proiect, la societățile partenere ale școlii gimnaziale “FLOARE DE LOTUS” din localitatea Sânmartin, pentru a cunoaște meseriile din domeniu și riscurile la care pot fi expuși, respectiv tipurile de echipamente individuale de protecție necesare acestor meserii. Cu această ocazie copiii au avut ocazia de a înțelege mai bine în ce constă activitățile ce au loc în cadrul acestor meserii și utilitatea acestora în mediul economic și social.

Etapa finală s-a desfășurat la școala gimnazială “FLOARE DE LOTUS” din localitatea Sânmartin unde a avut loc o festivitate de premiere pentru cele mai bune desene realizate și o prezentare practică de acordare a primului ajutor realizată de ISU Crișana.

Alte știri