Meteorologii au actualizat luni, 19 mai, avertizarea privind vremea rea, valabilă până marți seară. Temperaturile vor fi scăzute în toată țara, iar ploile vor predomina, cu lapoviță și ninsoare la altitudini mai mari, inclusiv în zonele montane din Bihor și împrejurimi. De asemenea, vântul va avea intensificări puternice.
Potrivit ANM, în intervalul 19 mai, ora 10:00 – 20 mai, ora 20:00, țara se află sub o informare generală de vreme rea. Luni, aversele vor cuprinde cea mai mare parte a teritoriului, iar marți vor fi mai frecvente în regiunile nord-vestice și centrale, inclusiv în Bihor. Vor fi însoțite de descărcări electrice, iar cantitățile de apă vor atinge local 15–25 l/mp, cu posibile acumulări de peste 30 l/mp pe arii restrânse.
La munte, mai ales peste 1500 m altitudine, precipitațiile vor fi sub formă de lapoviță și ninsoare, cu depuneri de zăpadă estimate între 3 și 6 cm.
Vântul va sufla cu putere, având intensificări temporare luni în toate regiunile și marți în special în zonele estice, cu viteze de 40–60 km/h, iar la munte chiar peste 80–90 km/h.
Temperaturile vor fi semnificativ mai scăzute decât media perioadei, cu maxime între 10 și 18 grade și minime cuprinse între 2 și 12 grade, cele mai reci valori fiind în depresiuni, inclusiv în zona Crișanei.