Bihorul, sub Cod galben de ploi abundente și furtuni. Recomandările ISU “Crișana”

Pentru joi, 29 mai, între orele 3:00 și 23:00, a fost emis cod galben de instabilitate atmosferică care vizează Transilvania, Banatul, Crișana, Maramureșul, vestul și nordul Moldovei, precum și local nordul Munteniei. 

Fenomenele se vor manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice frecvente și rafale de vânt de 50-70 km/h la munte.

Cantitățile de precipitații vor fi de 15-25 de litri pe metru pătrat, iar pe suprafețe mici se pot acumula 30-40 l/mp. După-amiaza și seara sunt așteptate vijelii și grindină în unele zone.

În acest context, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor recomandă cetățenilor, ca pe timpul manifestării acestor fenomene meteorologice, să nu se deplaseze în apropierea copacilor, a panourilor publicitare sau a clădirilor aflate în construcție sau care prezintă elemente arhitectonice ce pot fi smulse de vânt.

Atenție unde parcați autoturismele!

Pentru limitarea posibilelor pagube generate de vântul puternic, parcarea autovehiculelor se va realiza în zone ferite, la distanță sigură față de copaci sau stâlpi de electricitate.

Curăţaţi şanţurile şi rigolele!

De asemenea, în scopul prevenirii și limitării efectelor ploilor abundente, pompierii bihoreni vă recomandă să curăţaţi şanţurile şi rigolele de scurgere, pentru a permite evacuarea apelor pluviale.

Informații detaliate despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și a aplicației de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.

 

CASĂ DE VÂNZARE ÎN BIHOR

 

Alte știri