Bihorul va avea prima reţea de trasee pentru alergare montană din România

Alergarea montană câştigă tot mai mulţi adepţi în ţara noastră. Concursurile specifice, organizate de clubul Xterra Sport din Oradea, sunt deja un punct important în calendarul competiţional al celor ce practică această formă de mişcare în natură. Iar Centrul pentru Arii Protejate şi Dezvoltare Durabilă Bihor (C.A.P.D.D.) ţine să îşi continue demersurile menite să facă din munţii Pădurea Craiului o generoasă destinaţie turistică. Aşa s-a născut ideea primei reţele de trail running din România.

Până în luna mai a anului viitor, C.A.P.D.D. Bihor şi clubul sportiv Xterra vor proiecta şi cartografia în teren cinci trasee de alergare montană care vor avea inclusiv marcaje permanente în limbile: română, maghiară şi engleză. În cadrul aceluiaşi proiect vor fi tipărite hărţi ale celor cinci rute, se va realiza o pagină web, unde sportivii vor avea la dispoziţie date despre lungimea, dificultatea şi profilul fiecărui traseu, fişe ale traseului, descărcabile în format digital, alături de coordonatele GPS ale acestora. De asemenea va fi lansată o pagină de social media dedicată amatorilor şi profesioniştilor practicanţi de trail running.

„Cele cinci trasee, având diferite grade de dificultate, se axează pe două zone principale: defileul Crişului Repede şi împrejurimile comunei Roşia. De exemplu, traseul Şuncuiuş, pensiune Castel, peştera Vântului, peştera Unguru Mare, valea Mişidului, peştera Moanei, Şuncuiuş este un traseu destinat începătorilor. Are numai 12 kilometri şi o diferenţă de nivel cumulată de doar 420 de metri. Prin comparaţie, traseul Şuncuiuş, versantul drept, baza sportivă din Vadu Crişului, peştera Vadu Crişului, Dealul Popii, peştera Bătrânului, peştera Moanei, valea Mişidului, Şuncuiuş este un traseu de maraton, 42 de kilometri şi o diferenţă de nivel de 2.300 de metri”, explică István Szokolszki, preşedintele Xterra Oradea.

Preşedintele C.A.P.D.D. Bihor, Paul Iacobaş, consideră că, deşi Primavera Trail Race a devenit deja o tradiţie, potenţialul pe care Pădurea Craiului îl are pentru alergare montană nu este suficient exploatat. „Scopul acestei reţele este acela de a facilita descoperirea destinaţiei de ecoturism Pădurea Craiului prin practicarea alergării montane, un sport care poate fi adaptat atât pentru turiştii cu experienţă, cât şi pentru începători. Pe teritoriul sitului se găsesc platouri carstice, văi adânci, o reţea densă de drumuri de pământ, macadam, poteci şi trasee, excelente pentru alergare montană”, a mai afirmat Paul Iacobaş.

Iniţiativa, ce are un buget de 23.200 lei, este o activitate realizată în cadrul proiectului „Pădurea Craiului, un loc mai bun de vizitat, un loc mai bun în care să trăieşti”, implementat de către C.A.P.D.D. Bihor, în cadrul programului Green Entrepreneurship, un program comun al Romanian-American Foundation şi al Fundaţiei pentru Parteneriat.

Florin Budea

Distribuie informația
Alte știri

This will close in 4 seconds